Bujii cu scânteie – Întrebări frecvente
Prin dedicarea continuă asupra cercetării şi dezvoltării, DENSO a produs câteva dintre cele mai importante inovaţii din industrie, incluzând tehnologia U-groove (canalul în U), cel mai mic vârf din Iridiu la nivel mondial dar şi primii electrozi de împământare cu proeminenţe.
Acum, DENSO produce bujii cu scânteie la calitate OE pentru aproape orice aplicaţie şi motorizare, oferind următoarele game:
- Nickel TT
- Iridium TT
- Nickel
- Platinum Longlife
- Iridium Power
- Iridium Tough
- Iridium Racing
Sunt mulţi factori de luat în considerare la alegerea bujiei cu scânteie potrivite dar şi în timpul procesului de instalare. Acest articol acoperă cele mai frecvente întrebări pe care mecanicii le pot avea în timpul instalării/ folosirii bujiilor cu scânteie DENSO.
Întrebări frecvente
Cum aleg bujia cu scânteie potrivită?
Sunt mai mulţi factori de luat în considerare, precum dimensiuni, aspecte ce ţin de proiectare şi intervalul de încălzire. Cea mai uşoarp metodă de identificare este prin utilizarea catalogului electronic DENSO, ce poate fi accesat aici. Pentru identificare, se poate alege marca şi modelul maşinii sau referinţele încrucişate cu codurile OE.
Ce bujie cu scânteie pot folosi la motoare cu GPL?
Motoarele ce folosesc gazul petrolier lichefiat (GPL) şi gazul natural comprimat (CNG) necesită o bujie cu scânteie mai performantă decât motoarele pe benzină. Pentru identificarea bujiei potrivite, folosiţi catalogul electronic DENSO.
Este necesar să modific distanţa dintre electrozii unei bujii?
Bujiile cu scânteie DENSO sunt fabricate cu dimensiuni pre-setate. La bujiile din nichel, mai ales cele pentru motociclete, distanţa dintre electrozi poate necesita o ajustare. (folosiţi întotdeauna un instrument special pentru a efectua distanţarea) NU modificaţi distanţarea la bujiile din platină, iridiu sau la bujiile TT, deoarece electrozii fini ai acestora pot suferi defecţiuni.
Cât de des ar trebui sa schimb bujiile cu scânteie?
În general, intervalul de schimb este specificat de fiecare producător auto. Bujiile cu scânteie DENSO respectă acelaşi interval. În cazul unor actualizări, intervalul se poate modifica. Folosirea GPL sau GNC va diminua durata de utilizare a bujiilor cu 25-30%.
La ce modificări ale performanţei maşinii ar trebui să mă aştept în cazul în care schimb bujiile cu un model superior?
Când se instalează bujii de un nivel superior, gen Iridium TT sau Iridium Power, intervalul de performanţă al maşinii poate creşte cu până la 5%. Cu toate astea, depinde de motorul maşinii. Motoarele moderne sunt deja echipate cu bujii performante, aşa că diferenţa nu va fi atât de mare. Îmbunătăţirile de performanţă se simt în special la pornirea maşinii şi la silenţiozitatea motorului.
Ar trebui gresat filetul bujiei cu scânteie?
În cazul gresării filetului bujiilor cu scânteie, la instalare, respectând forţa recomandată, bujia poate suferi deformări. Tocmai de aceea, DENSO recomandă să nu se folosească acest procedeu. Doar în anumite cazuri excepţionale (la anumite stivuitoare cu GPL), o foarte mică cantitate de vaselină va fi necesară. (şi atunci, bujiile se livrează deja lubrifiate)
Care e diferenţa între electrozii laterali şi electrozii multipli?
În cazul motoarelor cu injecţie directă, mixul aer-combustibil din apropierea bujiei poate fi foarte bogat, ceea ce poate duce la afectarea stratului izolator de ceramică şi chiar rateuri în aprinderea produsă.
Prin adăugarea electrozilor laterali, scânteia bujiei este direcţionată de la izolator la electrodul lateral. În acelaşi timp, combustia se produce în preajma electrozilor laterali, provocând arderea carbonului în exces. Astfel, izolatorul e curat şi scânteia se produce între electrodul central şi cel de masă.
Mai multe detalii despre gama de bujii cu scânteie DENSO sunt disponibile online, în TecDoc sau la reprezentantul local DENSO Aftermarket.