Viața după izolare – cele mai comune defecțiuni auto, pe măsură ce oamenii se pun din nou în mișcare

Odată ce milioane de mașini din Europa sunt conduse (din nou) în mod regulat după luni de inactivitate, service-urile auto trebuie să fie pregătite cu piesele corecte și sfaturi de cum să gestioneze problemele apărute.

Alternative Lay Out Landscape 5Mm Hybridwiperblade Rgb

Stările de carantină și izolare se ridică încetul cu încetul pe tot continentul European și vehiculele se pun din nou în mișcare. Conform datelor furnizate de TomTom, nivelul de trafic și-a revenit la nivel global - în Londra, spre exemplu, congestia traficului a scăzut cu 76% față de anul trecut în perioada de vârf a carantinării, fiind cu doar 24% mai scăzută la începutul lunii August. Între timp, necesitățile pentru testarea și certificarea vehiculelor, ce au fost temporar suspendate în unele țări pe timpul pandemiei COVID 19 - sunt reinstaurate. Asta înseamnă că serviceurile auto și distribuitorii se pregătesc pentru o creștere a cererii de piese auto - fiind important însă să recunoaștem faptul că cererea nu va fi aceeași peste tot. Anumite piese sau lucrări de servisare vor fi mult mai solicitate decât altele în următoarele câteva săptămâni.

Anumite piese auto sunt mai predispuse defecțiunilor datorită faptului că vehiculele nu au fost folosite pentru o perioadă mai lungă de timp. Service-urile auto ce își vor face stocuri cu piese auto cheie, vor fi pregătite pentru perioada post-carantină și vor profita de cererea crescută pentru servisările auto.

Prin notificarea clienților cu privire la problemele de mai jos, service-urile își pot genera vânzări noi, salvându-i pe șoferi de defecțiuni mult mai scumpe, exact la momentul în care toți avem nevoie ca mașinile să funcționeze optim din nou.

Scurgeri ale sistemului de aer condiționat

Aircon

În special în timpul pandemiei, atunci când calitatea ventilației este considerată vitală pentru sănătate, defectarea sistemului de aer condiționat este o problemă majoră pentru șoferi. Datorită faptului că sistemele de AC rămân inactive, acestea nu sunt lubrifiate, ceea ce duce la uscarea sigiliilor.

În multe cazuri, simpla pornire a sistemului de aer condiționat va fi de ajuns pentru evitarea unor probleme serioase. Cu toate acestea, serviceurile auto ar trebui să se asigure ca au în stoc senzori, compresoare, furtune și condensatoare pentru unitățile de AC care au scurgeri, fiind necesar să fie reparate.

Și nu uitați: DENSO derulează în această vară o serie de webinarii cu privire la managementul și schimbarea aerului condiționat. Întrebați reprezentantul local DENSO când este următorul training sau înregistrați-vă aici.

Ștergătoare de parbriz defecte

Wiper Blade

Deoarece durata de utilizare recomandată pentru ștergătoare este de aprox. 12 luni, multe dintre ele vor trebui schimbate pe măsură ce carantina se apropie de final în Europa.

Dacă lamele învechite ale ștergătoarelor nu sunt în contact perfect cu parbrizul, acestea nu vor îndepărta în mod eficient obstrucțiile vizuale. Cel mai evident semn este cel al ștergătoarelor zgomotoase. Clienții vor privi acest aspect ca o simplă iritare, dar poate fi și o problemă majoră de siguranță dacă este afectată vizibilitatea. Schimbarea imediată a ștergătoarelor este cea mai bună opțiune. Toate ștergătoarele DENSO oferă una dintre cele mai avansate tehnologii, la specificații OE, rezultând capabilități de ștergere deosebite, fără a lăsa urme. Produse din materiale robuste, de calitate superioară, ștergătoarele DENSO oferă durabilitate și o durată de utilizare lungă.

Încărcare insuficientă a bateriei

Alternator

Bateriile fără curent reprezintă una dintre cele mai cunoscute probleme asociate cu ne-utilizarea mașinii pentru o perioadă mai lungă de timp. Cu toate acestea, sunt probleme ce pot lua șoferii prin surprindere deoarece există o serie de concepții greșite cu privire la modul în care alternatoarele funcționează și cea mai bună metodă de a reîncărca o baterie auto.

Alternatorul are nevoie de timp pentru a încărca suficient o baterie atunci când motorul este pornit; dacă mașina este folosită exclusiv pentru călătorii scurte, s-ar putea să fie ineficientă în realimentarea bateriei. Asta înseamnă că, după perioada de carantină, atunci când mașina a fost utilizată strict pentru deplasări esențiale, pot apărea o serie de probleme. Șoferii sunt sfătuiți să lase motorul pornit pentru o durată mai lungă de timp - în special dacă au baterii vechi sau mai slabe.

Pornirea mașinii și lăsarea motorului să funcționeze la relantiu pentru minim 20 de minute este o soluție bună. Schimbarea bateriei este cea mai bună soluție.

Defecțiuni ale bujiilor cu scânteie

Spark Plugs

Funcționarea motorului la relantiu reprezintă cel mai bun moment de a detecta probleme asociate bujiilor cu scânteie. Dacă funcționarea este una greoaie, poate însemna că procesul de combustie este îngreunat din cauza unor defecțiuni ale bujiilor cu scânteie.

Desigur, există o serie de alte simptome ale unor bujii cu scânteie defecte, precum: rateuri ale motorului, economie scăzută de combustibil și accelerație slabă. Toate aceste semne pot indica faptul că este necesară schimbarea bujiilor cu scânteie.

Degradarea uleiului și a combustibilului

Fuel And Oil

Combustibilul lăsat în rezervor pentru o lungă perioadă de timp va oxida, va scădea calitatea sa și - în cazuri extreme - va duce la defectarea motorului datorită acumulării de impurități.

Dacă există o cantitate mică de combustibil stătut în rezervor, problema poate fi minoră. Dar șoferii care au mai mult de jumătate de rezervor de combustibil neutilizat de 3 luni, sunt sfătuiți să dreneze această cantitate de combustibil înainte de realimentare.

Benzina este mai predispusă la oxidare decât dieselul. Cu toate acestea, șoferii mașinilor diesel ar trebui să-și verifice filtru de particule diesel (DPF), deoarece acesta poate fi înfundat.

Totodată, ar trebui verificat și nivelul uleiului de motor. Dacă uleiul nu este la nivelul optim, pot exista probleme de aprindere, ceea ce poate duce la defectarea pistoanelor și a cilindrilor. În plus, vehiculele cu un nivel scăzut al uleiului pot avea performanțe scăzute. Oferirea unei verificări rapide a nivelului de ulei, ca și parte din orice lucrare de servisare, poate alerta șoferii de orice alte probleme potențiale.

Și nu în ultimul rând

Sunt o serie de probleme minore ce pot apărea în momentul în care mașinile sunt reutilizate pentru prima oară după ridicarea restricțiilor de carantinare. Deși unele pot fi observate și rezolvate direct de către șofer, cel mai bine ar fi să se facă un control profesional astfel încât să poată fi identificate din timp toate potențialele probleme.

  • Cei mai mulți șoferi sunt obișnuiți să-și verifice periodic presiunea în cauciucuri, dar este imperativ ca acest lucru să fie efectuat prima oară când mașina este utilizată după carantină, deoarece perforările pot avea efect chiar și în timp de câteva săptămâni. Pereții cauciucului trebuie verificați de asemenea pentru orice crăpături.
  • Este importantă verificarea funcționării optime a frânelor după o lungă perioadă de ne-utilizare a mașinii. Discurile pot fi ruginite, îndeosebi în cazul mașinilor din țări cu climă umedă. Scârțâitul frânelor poate fi un semn al unei potențiale probleme.
  • La final, o problemă mai mult decât evidentă pentru clienți este curățenia. Multe mașini vor fi murdare, atât la interior, cât și la exterior, după o perioadă de ne-utilizare - ceea ce oferă oportunitatea service-urilor de a adăuga și furniza servicii noi de mentenanță clienților: serviciul de valet, servicii de curățare și igienizare etc. Multe service-uri utilizează șervețele anti-bacteriene pentru a curăța vehiculele după lucrări de servisare, practică ce devine tot mai comună în toată Europa.