TOYOTA GAZOO obține a treia victorie la rând în cursa Le Mans 24h
Buemi și Nakajima au intrat în cărțile de istorie, devenind parte a unui grup elitist de piloți ce au câștigat cursa Le Mans de 3 ori, pe când Hartley a câștigat cursa de 2 ori. Echipa TOYOTA GAZOO - sponsorizată de DENSO - ocupă fără echivoc locul fruntaș al clasamentului producătorilor din Campionatul WEC.
Familiar dar diferit
Ediția din acest an a fost cea de-a 88-a a cursei Le Mans, dar lucrurile s-au desfășurat vizibil diferit față de edițiile precedente. Pentru doar a 2-a oară în istorie, a avut loc în luna Septembrie în locul lunii Iunie iar spectatorii au lipsit pentru prima dată, fapt datorat restricțiilor COVID-19.
Dar odată ce tricolorul francez a fluturat startul cursei în ziua de Sâmbătă, 19 Septembrie, toate aceste schimbări au fost uitate, acțiunea dovedindu-se la fel de incitantă ca întotdeauna.
Ambele mașini Toyota au obținut poziții în prima linie, dar mașina #7 - pilotată de Mike Conway, Kamui Kobayashi și José María López – a fost cea care a condus cursa la început. În momentul în care a intervenit safety car-ul după primele 7 ore ale cursei, mașina #7 a reușit să-și mărească avantajul cu o tură întreagă.
Mașina #8 obține a 3-a victorie
Dar când vine vorba de circuitul de la Sarthe, lucrurile rar merg în linie dreaptă - și aceest lucru a fost dovedit din nou după 12 ore, atunci când mașina #7 a trebuit să intre la boxe pentru reparații. Deși reparațiile au fost rapide, mașina a reintrat în cursă pe poziția 4.
Ceea ce a urmat a fost o lecție de clasă din partea mașinii #8, ce a reușit să-și mențină prima poziție până la finalul cursei. Kazuki Nakajima a fost cel care a condus mașina la linia de final în cursul după-amiezii de Duminică, pentru a completa a treia victorie a echipei pe acest circuit. Pentru o mașină ce nu a căștigat această cursă înainte, victoriile din 2018, 2019 și 2020 reprezintă reușite incredibile.
Pe măsură ce echipa #1 Rebellion a urcat pe loc secund, a avut loc o luptă strânsă pentru cel de-al treilea loc între echipa Toyota #7 și Rebellion #3. Lupta s-a concretizat abia către final, atunci când mașina #7 a obținut locul 3, Toyota ocupând astfel 7 locuri pe podium.
Numărătoarea inversă finală
Campionatul piloților WEC este clar în favoarea mașinii #8. Toyota TS050 HYBRID, ce utilizează o serie de piese DENSO, precum motorul posterior hibrid și bujiile cu scânteie, are un avantaj de 7 puncte în fruntea clasamentului înainte de ultima etapă din Bahrain, etapă ce poate schimba locurile actuale.
În clasamentul pentru producători WEC, echipa TOYOTA GAZOO Racing are un avantaj de 57 de puncte în frunte, câștigând 5 din cele 7 curse ale sezonului.