Alternatoarele DENSO performează mai bine decât alternatoarele concurente

DENSO a testat un alternator al brandului X (denumit în acest mod pentru a păstra anonimitatea) conform standardelor de design DENSO (DDS) aplicate propriilor alternatoare aftermarket, la calitate OE. Au fost derulate 3 teste pentru examinarea performanţei, durabilităţii şi a compoziţiei sudurii. Alternatorul X a eşuat în toate cele 3 teste.

Performanţă

Pentru testare, alternatorul este stabilizat la 5000 rpm pentru 30 minute, iar apoi, este provocată de accelerare a rotaţiilor, de la 1000 rpm la 10000 rpm în 60 de secunde, la temperaturi ambientale de 25°C şi 90°C. Valorile rpm sunt legate de rotaţiile alternatorului, astfel că valoarea de 1800 rpm reprezintă viteza motorului la liber iar 5000 rpm reprezintă aproximativ viteza normală de condus.

Ca şi criteriu de trecere al testului, alternatorul trebuia să respecte standardele DDS pentru amperajul generat în toate cele 4 scenarii ale testării.

În fiecare dintre cele 4 scenarii de testare, randamentul alternatorului X a fost sub standardele DDS, timp în care alternatorul DENSO le-a depăşit. În afară de acest lucru, răşina din rotorul alternatorului X s-a topit, fiind una dintre cauzele comune ale defecţiunilor premature ale alternatoarelor.

20180416_S3_Alternator Benchmark Bulletin _1

Durabilitate

Pentru testarea durabilităţii, DENSO foloseşte analiza accelerării/ decelerării între 0 şi 22,500 rpm. Alternatorul este testat la 90°C în cadrul unor intervale de 20 sec., cu 1 secundă de accelerare, 9 secunde la 22,500 rpm, 1 sec. decelerare şi 9 secunde la 0 rpm.

Ca şi criteriu de trecere al testului, după 45,000 de cicluri, alternatorul ar trebui să funcţioneze cu o reducere de maxim 10% a randamentului. Nu ar trebui să fie prezente nici un fel de defecţiuni, precum crăpături sau desprinderi ale ventilatorului.

Din punct de vedere electric, alternatorul X s-a defectat după 1,227 de cicluri, datorită firelor bobinei din rotor. De aceea, testul nu a putut fi definitivat. După dezasamblare, a fost observată o interferenţă între rotorul şi statorul alternatorului, datorită deformărilor produse la rotor şi bobină.

Comparativ, alternatoarele DENSO SC nu indică semne de uzură decât după 90,000 de cicluri (echivalentul a 15 ani de utilizare). Iar defecţiuni mecanice pot apărea după 130,000 de cicluri, datorită unei defecţiuni la ventilator.

Compoziţia sudurii

În cadrul testului final, alternatorul X a fost testat în vederea analizei compoziţiei chimice a aliajului folosit la sudare, folosindu-se tehnologia SEM şi un analizor EDX (ce utilizează raze X). SEM furnizează imagini de înaltă rezoluţie şi EDX este folosit pentru identificarea elementelor din compoziţie.

Sudura ar trebui să fie fără Plumb nu doar pentru a se conforma standardelor DDS dar şi pentru respectarea legislaţiei Europene, Plumbul fiind considerat un material dăunător.

Testul a identificat prezenţa plumbului şi a staniului în aliajului utilizat în sudurile din alternatorul X. Legislaţia Europeană interzice utilizarea acestor metale grele, ce au un grad ridicat de pericol de foc. În trecut, toate sudurile conţineau şi plumb, dar măsurile de siguranţă au dus la folosirea unor aliaje fără plumb. În plus, modul în care s-a făcut sudura este un indicator al calităţii scăzute a alternatorului X. Comparativ, DENSO foloseşte o sudură pe bază de tungsten (TIG) pentru statorul alternatorului SC precum şi puncte de sudură pentru cadrul regulatorului, întotdeauna fiind vorba de aliaje fără plumb.

Alternatoarele DENSO SC

DENSO a introdus primele alternatoare auto în anii 1960. De atunci, am introdus o varietate de modele de alternatoare noi capabile să producă mai multă energie electrică mai eficient, cu o unitate mai mică şi mai uşoară. De exemplu, în 2000, DENSO a introdus primul alternator SC (conductor segment) din lume folosind un conductor dreptunghiular pentru bobina statorului. Sporind densitatea bobinei (factor de distanţă) de la 45% la 70%, am reuşit să reducem greutatea alternatorului SC cu 20% şi să obţinem o capacitate cu 50% mai mare faţă de tipul convenţional.

Află mai multe

Mai multe detalii legate de gama de alternatoare DENSO sunt disponibile online, în TecDoc sau la reprezentantul local DENSO Aftermarket.